La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
***
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
(La steaua…, Mihai Eminescu)
Cu regret în suflet am aflat astăzi că s-a stins din viaţă poetul copilăriei mele, Grigore Vieru. În ultimii ani, au trecut în nefiinţă atât de multe personalităţi ale culturii româneşti, încât te cuprinde o tristeţe nemăsurată când te gândeşti că aceşti piloni ai limbii şi culturii române au plecat dintre cei vii.
Îmi aduc aminte foarte vag chipul acestui mare poet; am avut ocazia să primesc un volum de poezii semnat de Domnia Sa la un cenaclu dedicat poeziilor lui Mihai Eminescu. Acolo am recitat Scrisoarea I, eram prin clasa a IV, foarte mică, dar am ţinut minte acea sclipire şi speranţa veşnic arzătoare din ochii poetului.
Cu această ocazie aş vrea să pomenesc trecerea în nefiinţă, în anul 2002 a unui mare estetician român, care mi-a fost profesor de estetică în Liceul de Arte Plastice “Igor Vieru”, Victor Teleucă şi a cărui întrebare “Ce este Frumosul?” nu mă va părăsi niciodată.
Să vă fie ţărâna uşoară!
