2 portrete – “medalion”

Am promis că voi publica pozele la cele două lucrări, portrete, la care am lucrat ultimele două luni. Abia ieri reuşisem să le vernisez şi imediat după aceea am făcut şi mult aşteptatele poze.

Aceste două portrete au fost pictate la comandă, beneficiarul lor este acelaşi domn pentru care am lucrat şi “Portretul de fată cu câine“.

A fost din nou o experienţă inedită, în care mi-am propus să rezolv încă o serie de probleme legate de portretistică.

Am ales această formă, ovală, pentru că am vrut să aduc un iz de istorie şi atmosferă aparte în aceste portrete – “medalion”, aşa le-am numit.

Partea cea mai grea a fost găsirea şasiurilor de formă ovală, ramele au venit primele, dar munca nu o puteam începe din cauza întârzierii pânzelor. Dar în cele din urmă, totul era pregătit pentru a le picta…

Cele două portete au fost gândite unul într-o gamă cromatică rece şi celălalt în cea caldă. Am considerat că este esenţial ca între cele două personaje să se observe diferenţa de : atitudine, expresie faţă, vestimentaţie, precum şi coloristică.

De asemenea, în cazul portretului îmbrăcat în rochie de satin şi guler vaporos, am optat pentru materialităţi de factură lucioasă şi transparentă. Iar în cel cu ursuleţul de pluş, pentru texturi de natură mai densă şi mai mată, fără prea multe reflexe sau contraste dintre lumini şi umbre puternice.

Dimensiunea portretelor este de 30 cm x 40 cm. Au fost finisate cu vernice de retuş.

Pictez…

Din păcate, luna aceasta am fost foarte ocupată, nu am avut timp să mai scriu ceva pe site.

Săptămâna aceasta voi posta pozele muncii mele de două luni. Tot ce pot să spun e că am avut o comandă de două portrete mici, cu dimensiunea 30 cm x 40 cm, de formă ovală.

Sunt deja pe final, nu mai e mult şi le voi poza pentru a le expune aici.

Vă aştept să le vedeţi.

Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei

În timpul celor patru ani de studiu la Liceul “N. Tonitza”, am participat la toate Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei, organizate în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Mi-a plăcut dintotdeauna, spiritul de competiţie şi de aceea nu am ratat nici o Olimpiadă din toţi acei ani de liceu. Pe lângă premii, mi-au rămas, pentru totdeauna, în minte, clipe de neuitat, petrecute pe malurile Constanţei, printre porţile oraşului Miercurea – Ciuc sau în mijlocul oraşului, de o importanţă istorică mare, Alba – Iulia.

În Constanţa, a fost primul meu contact cu marea, nu o văzusem decât la televizor sau în albumele foto ale prietenilor mei. A fost ceva de nedescris… Senzaţia pe care ţi-o dă valul spumos când se loveşte de picioarele tale nu poate fi comparat cu nimic pe lume.

În Miercurea – Ciuc, pentru prima dată m-am lovit de vremea care nu este aceeaşi peste tot. Plecasem de la Bucureşti, în mijlocul lunii iunie, cu 30 C afară şi ajunsă în Miercurea – Ciuc am îngheţat bocnă. Nu credeam vreodată că voi fi, cu hainele, în afara sezonului la doar câteva sute de km distanţă de Bucureşti.

La Alba – Iulia a fost cel mai frumos, oraşul mi-a plăcut enorm de mult, dar şi tema de la Olimpiadă a fost una interesantă.

Au fost 3 experienţe care m-au învăţat multe despre ce înseamnă o competiţie, un concurs, în care toată lumea se bate pentru premiul cel mare şi tot ce contează în acele zile este tu şi lucrarea pe care o vei face…

S-a mai stins o stea…

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

***
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
(La steaua…, Mihai Eminescu)

Cu regret în suflet am aflat astăzi că s-a stins din viaţă poetul copilăriei mele, Grigore Vieru. În ultimii ani, au trecut în nefiinţă atât de multe personalităţi ale culturii româneşti, încât te cuprinde o tristeţe nemăsurată când te gândeşti că aceşti piloni ai limbii şi culturii române au plecat dintre cei vii.

Îmi aduc aminte foarte vag chipul acestui mare poet; am avut ocazia să primesc un volum de poezii semnat de Domnia Sa la un cenaclu dedicat poeziilor lui Mihai Eminescu. Acolo am recitat Scrisoarea I, eram prin clasa a IV, foarte mică, dar am ţinut minte acea sclipire şi speranţa veşnic arzătoare din ochii poetului.

Cu această ocazie aş vrea să pomenesc trecerea în nefiinţă, în anul 2002 a unui mare estetician român, care mi-a fost profesor de estetică în Liceul de Arte Plastice “Igor Vieru”, Victor Teleucă şi a cărui întrebare “Ce este Frumosul?” nu mă va părăsi niciodată.

Să vă fie ţărâna uşoară!

Homosexualitate – Proiect de diplomă

Poze proiect aici. Anul 2008 a fost anul absolvirii Universităţii de Arte din Bucureşti. Un an special, atât prin importanţa sa în evoluţia educaţiei mele artistice, cât şi prin problematica pe care am atins-o la proiectul de diplomă.

Am vrut cu tot dinadinsul, să fie o temă şi o problemă contemporană, actuală şi de o importanţă majoră.

Chiar dacă la susţinerea diplomei am avut o serie de impedimente din partea unor persoane din cadrul didactic al acestei Universităţi, totuşi au fost şi oameni care m-au susţinut pe parcursul acestui proiect.

Ei m-au ghidat, mi-au dat multe sfaturi utile în abordarea acestei tematici, dar şi în reprezentarea ei vizuală, şi chiar la expoziţia finală mi-au spus cuvinte pe care nu le voi uita niciodată.

Păcat că pentru unii a fost privită ca o temă aberantă, derizorie şi lipsită de orice esenţă, ba chiar catalogarea ei ca ceva pornografic.

Lucrarea de licenţă, sub genericul titlu de “Homosexualitate”, ilustrează preocuparea  personală pentru această categorie de personaje, studiate prin perspectiva intermedierii dintre contextul social contemporan, adică societatea românească şi comunitatea gay.

Proiectul “Homosexualitate” este un manifest artistic, o atitudine vis-a-vis de ceea ce înseamnă identitatea gay, interacţiunea homosexual-heterosexual şi imaginea, impactul pe care homosexualii îl produc asupra sensibilităţii noastre/mele vizuale şi emoţionale.

În elaborarea proiectului de licenţă m-a mânat cel mai mult dorinţa de a găsi un subiect care să ridice o problemă socială actuală, şi în cele din urmă subiectul a fost găsit.

Am răsfoit zeci de articole, studii ştiinţifice, am parcurs opere de artă (fotografii, picturi) care au atins această temă, am recurs chiar şi la câteva discuţii cu cei care sunt gay, şi în final mi-am dezvoltat problematica subiectului în acest text şi lucrările pe care le voi prezenta.

Mi-am propus, şi consider că am reuşit, în toate tablourile realizate pentru acest proiect, să abordez o reprezentare şi interpretare vizuală proprie a acestei teme.

Spre deosebire de Mapplethorpe (o prezenţă foarte controversată,  cunoscută pentru nudurile sale de bărbaţi, prezentând o latură homo-erotică provocătoare, masochistă şi sado-masochistă, în gama alb-negru, prin ilustrarea sexualităţii corpului masculin, a liniilor muşchiilor dar şi foarte explicit, câteodată dusă la extremă, a homosexualităţii acestora), în scopul creării unui mesaj deschis pentru un public mai larg, am folosit o metodă subtilă în transmiterea mesajului, dar cu elemente de maximă tensiune strict concentrate pe punctele-cheie ale tabloului.

Urmând cursul problemelor şi ideilor expuse în cele de mai sus am realizat 5 lucrări, cu dimensiunea de 140 cm/160 cm, pe format orizontal, în care un rol important am acordat impactului vizual şi psihologic, mesajului ascuns în atitudinile şi gesturile personajelor, orchestrării cromatice şi complexităţii compoziţionale, folosind o modalitate specifică de structurare a elementelor plastice, astfel încât să formeze un ansamblu omogen, echilibrat, şi indestructibil.

În toate aceste lucrări, pictate în ulei pe pânză, am folosit detalii din mai multe lucrări fotografice; în ele se confruntă nuditatea şi adevărul, fenomenul şi esenţa, înţelegerea şi ignorarea.

Am redat subiectul într-o manieră extrem de clară, concisă şi lipsită de un lirism patetic.

Picturile sunt concepute pe mai multe planuri, fiecare dintre ele defenind o stare de spirit.

Preferinţa pentru fotografie explică, de fapt, abordarea figurativă a acestei teme, cât mai expresivă a mimicii personajelor, atitudinilor şi ipostazelor acestora, evitarea povestirii şi surprinderea esenţei problemei abordate, întrucât modul de realizare al compoziţiei plastice este cel care contribui la realizarea unei imagini percutante şi inechivoce.

De-a lungul timpului artiştii au încercat să prezinte homosexualitatea în lumină mai mult sau mai puţin favorabilă.

De la Socrate, un reprezentant al homosexualităţii care în Fedru şi Banchetul descria mitul sufletului şi conferea autoritate morală iubirii homosexuale se ajunge la poeziile lui Michelangelo, care se inspira din frumuseţea adolescentină a băieţilor din anturajul său.

Cele mai vechi documente ale culturii europene cu această temă vin din Grecia antică, unde relaţiile homosexuale făceau parte din unele norme sociale. Aceste relaţii, folosite ca o metodă de control demografic, în mare parte de natură pederastică, co-existau cu mariajul, împreună cu care constituiau un univers bisexual.

Recent în animaţia japoneză, pentru publicul ţintă homosexual, a apărut o anume tendinţă,  “Yaoi”, benzi desenate şi desene animate destul de explicite “axate pe relaţii între doi bărbaţi”.

În arta fotografică din ultimele secole, mai mulţi artişti au reprezentat acest subiect. Wilhelm Von Gloeden, în urma acestui artist  au rămas zeci de fotografii cu  portrete sepia de tineri cu chipuri şi trupuri destul de grosolane, puşi de imaginaţia înfierbântată a lui von Gloeden să personifice semi-zeităţi greco-romane; unii sînt gracili ca nişte bondari zumzăind în harfă, alţii suflă în flaut, bine înfipţi în tălpi ca nişte copaci dezgoliţi.

Pierre&Giles, Bruce Weber, Vincenzo Galdi, Wilhelm (“Guglielmo”) von Pluschow şi lista poate continua, toţi aceşti artişti au  fotografiat cupluri de homosexuali în ipostaze romantice.

În urma acestor investigaţii în istoria artei, am hotărât ca lucrările mele să aibă la bază compoziţii intenţionat deschise, pentru a crea un dialog atât intern, al personajelor cu ele însăşi, cât şi unul extern, al personajelor cu privitorul, cu scopul de a deschide  un canal de comunicare.

Cele 5 picturi, cu titlurile “Maternitatea”, “Nunta”, “Opţiuni”, “Interzis minorilor” şi “Stop HIV”, alcătuiesc cupola sub care se ascunde avalanşa de sentimente si stări contradictorii; clar-obscurul din ele a fost ales de mine tocmai pentru latura sa puternic dramatică, treptat apare un alt fel de profunzime, o nelinişte exprimată plastic printr-o gamă cromatică atent aleasă.

Elementelor fotorealiste li se adaugă o conotaţie simbolică, o atitudine obiectivă, toate  acestea topite într-o viziune personală profundă.

Structura plastică a acestor lucrări este subliniată de unitatea gamei cromatice, ignorarea mediului adiacent, a anturajului concret în care se află acele personaje.

Puternicele contraste de lumină şi culoare, jocul fin al mişcării trupurilor, umbrelor şi   atitudinilor completează excepţional scena, leagă figurile între ele, alcătuind parcă din acestea o compoziţie de lumini.

Cu ajutorul liniilor curbe de factură riguroasă care sunt concentrate spre mijlocul lucrării se compensează dezechilibrarea picturilor, iar prin liniile lungi şi paralele, linii de forţă formate de corpurile personajelor reprezentate, am obţinut  stabilitate şi unitate compoziţională, dar şi tensiune emoţională, descendentă şi ascendentă, combinaţia acestora din urmă reprezintă întreaga paletă de sentimente şi atitudini care se vor a fi descoperite.

Reprezentarea unor fizionomii diverse, care denotă diferite faze ale unui proces, sau a emoţiilor contradictorii înscrise pe chipul personajelor, sugerează la rândul lor devenirea psihologică prin care privitorul poate recupera întreaga idee expusă de mine.

Fizionomia sugestivă, capabilă a spune prin ea însăşi un mesaj, poate fi o cheie pentru caracterul personajului, deoarece prin adecvarea aspectului exterior la trăsăturile psihologice am recurs la un cod ce permite reprezentarea caracterelor urmărite.

Icoana “Buna Vestire”, etape de lucru

Icoana “Buna Vestire” a fost realizată cu scopul de a fi donată unei Biserici din Republica Moldova, satul Cuzăuca. Cu această ocazie, am decis să pozez fiecare etapă de lucru asupra acestei icoane, pentru a ajuta  unor oameni interesaţi de arta religioasă, în momentul achiziţiei, să distinctă între una originală şi un poster lipit pe lemn.

O altă cauză a fost, să ajut pe cei care doresc să picteze o icoană şi nu ştiu cum să o facă.

Astfel, prin etapele de execuţie a acestei icoane, pe care le voi prezenta mai jos, vreau să fiu de folos şi celor care îşi doresc să picteze icoane, dar şi celor care sunt interesaţi în achiziţionare de icoane, dar nu sunt siguri de autenticitatea tehnicii acestora.

Admiterea la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”

Când am luat decizia să merg la Bucureşti pentru a studia pictura, eram prin clasa a 8, la liceul din Chişinău. Am aflat de această posibilitate de la bunul meu profesor de limba română, Petru Stepan.

El a fost cel care mi-a povestit despre şcolile din România (el era din Fălticeni, dar în timpul războiului, pentru că tatăl său era preot au fost nevoiţi să se refugieze în Moldova şi aici au rămas), despre învăţământul românesc şi mai ales despre oamenii din România.

Am fost atât de impresionată de toate cele povestite, încât ardeam de nerăbdare să vină momentul în care să pot da examenele necesare pentru admitere.
Deci, eram în clasa a 8, dar aşa cum capacitatea la noi este în clasa a 9, am fost nevoită să mai aştept un an.

A trecut şi a clasa a 9 cu capacitatea, cu tot, şi nu am avut la dispoziţie decât 2 săptămâni după examene să mă pregătesc pentru admiterea în România. Dar nu mai conta timpul, eram nerăbdătoare să mă ştiu la liceul “Nicolae Tonitza”. În acel an s-au oferit 3 locuri pentru acest liceu, restul de locuri erau pe undeva prin ţară, Timişoara parcă, Cluj, etc.

Venise şi ziua mult aşteptată, dar de dimineaţă am avut multe neplăceri, care cât pe ce nu mi-au rupt visul. Dosarele au fost amestecate şi al meu era pus la cei de limbă străină, examenul a avut loc în altă parte decât acolo unde se stabilise iniţial, şi multe altele, dar peste toate am trecut cu bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a protejat.

La finalul zilei a venit şi vestea, pe la 9 seara. S-a întâmplat totul repede, nu am avut la dispoziţie decât câte o oră şi jumătate pentru fiecare examen în parte (desen, culoare şi compoziţie).

Am fost prima pe listă şi am avut posbilitatea să îmi aleg oraşul în care vreau să merg, bineînţeles a fost Bucureştiul.

Cred că a fost cea mai fericită zi…

Profesorii din Liceul de Arte Plastice “Igor Vieru”

Cu dedicaţie pentru profesorul meu de limba română, Petru Stepan

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.
(”Speranţa”, Mihai Eminescu)

Când mă gândesc la Liceul de Arte “Igor Vieru” nu pot să trec cu vederea toţi acei profesori care au contribuit foarte mult la evoluţia mea profesională.

Prima mea profesoară de pictură, D-na Olga Guţu, un om deosebit şi un pictor foarte talentat. Cu ea am făcut primele exerciţii de amestec culori.

După ea a urmat un profesor care venise pentru prima oară în liceul nostru şi noi am fost prima lui clasă în această şcoală, D-nul Stanislav Babiuc. Este omul la care mă gândesc ori de câte ori primesc laude şi aprecieri din partea celor care îmi apreciază munca şi talentul. Cu el am pus bazele fără de care azi nu aş fi putut ajunge la o asemenea performanţă.

Acest om a pus suflet în tot ce a făcut. Atunci când noi nu înţelegeam sau nu reuşeam ceva, el era întotdeauna lângă noi; îmi aduc aminte că la un moment dat i se făcuse rău pentru simplul fapt că nu ne reuşeau desenele aşa cum ar fi vrut el, vroia să ne înveţe tot ce ştia el, să fim cu mult înainte faţă de vârsta noastră, să putem trece peste acel capitol şi să învăţăm ceva nou. A fost un profesor nemaipomenit…

Însă cel mai important profesor (de limba română), prieten şi “bunic”, din viaţa mea, rămâne D-nul Petru Stepan. Îmi permit să îl numesc bunic pentru că mi-a fost ca un bunic, m-a ajutat când am avut nevoie de el cel mai mult, m-a învăţat să vorbesc limba română corect, când l-am cunoscut în clasa a 5, încă nu ştiam să vorbesc româna fluent şi corect, dar cu ajutorul şi sprijinul lui am reuşit până în clasa a 9 să fiu cea mai bună la această materie, iar la admitere pentru România am luat 10 cu felicitări la examen scris română.

Cu mult regret în suflet, mă gândesc că nu îl mai pot vedea ori de câte ori mă întorc acasă, pentru a-mi vizita părinţii şi pe el. Încă nu mă pot împăca cu ideea că acest om deosebit, cu o cultură excepţională şi inteligent a încetat din viaţă… Nimeni nu mă mai aşteaptă la portiţa lui, nimeni nu îmi mai urează la plecare mult succes şi ambiţie, curaj în tot ce mi-am propus să fac, nimeni nu îmi mai povesteşte atât de multe lucruri interesante (uneori aveam impresia că este o enciclopedie vie) şi de viaţă. A fost cel mai bun şi apropiat prieten al familiei noastre, cu toţii l-am iubit şi am ţinut la el foarte mult.

Chiar şi acum, în timp ce scriu aceste rânduri, nu vreau să cred că nu mai este. De ce Dumnezeu ne ia exact pe acei oameni pe care îi iubim atât de mult? Putea să mai trăiască, să ne mai bucure cu prezenţa lui şi să ne mai povestească atât de multe lucruri frumoase. Îmi pare rău pentru toate acele zile în care l-am putut vizita dar nu am făcut-o pentru că aveam altceva de făcut…

Domnul profesor să vă odihniţi în pace, să vă fie acolo sus mai bine decât v-a fost aici pe pământ, noi toţi vă iubim şi ne lipsiţi foarte mult.

Premiul I în cadrul Expoziţiei de Pictură “Paşte”

Rămăsesem cu autobiografia în momentul în care am câştigat Concursul de pictură “Sport”, din Atlanta, SUA.

Cronologic, suntem în anul 1996, clasa a VI, se apropiau Sfintele Sărbători de Paşti şi apăruse cu câteva săptămâni chiar înainte de Paşti, acest concurs de pictură, sponzorizat de Mitropolia Moldovei.

Bineînţeles că lucrarea originală nu o mai am, dar spre marea mea bucurie, am rămas cu un extras dintr-un ziar, pe care l-am descoperit într-o zi şi l-am păstrat cu cea mai mare grijă până acum.

A fost o surpriză foarte plăcută când mi-am văzut pictura tipărită pe paginile acelei reviste.

Acum, după atâţia ani, îmi aduc aminte de acele momente fericite în care mi-a fost înmânată diploma chiar de Mitropolitul Moldovei.

Mă simt atrasă de această lucrare, probabil pentru că are o atmosferă aparte şi îmi aduce aminte de pregătirile familiei mele, alături de bunicii mei (care din păcate, nu mai sunt în viaţă) pentru Sfintele şi Luminoasele Sărbători de Paşti.

Portret de fată cu câine

Pictura “Portret de fată cu câine” a fost o comandă realizată în tehnica ulei pe pânză de in. Poze AICI.

În procesul de execuţie a acestui tablou am folosit numai culori de ulei de calitate superioară (cu precădere, cele produse în Sankt Petersburg).

Dorinţa beneficiarului a fost reprezentarea acestui portret într-un cadru, cu mobilier şi vestimentaţie specifice perioadei de domnie a  Ecaterinei a II.

Alături de această fată prezenţa favoritului familiei, câinele ciobănesc, a fost obligatorie.

Gamă cromatică a acestui potret este una caldă şi limitată la folosirea a 4 culori de bază: roşu, galben, alb şi negru şi câteva accente mici (la ochi şi ornamentaţia de pe fotoliu) de verde şi albastru.

Personajul portretizat m-a uimit prin albeaţa tenului şi blondul-auriu al părului, toate acestea pline de saturaţie care poate fi observată şi în pictura mea.

Am insistat pe detaliile care pun cel mai bine în evidenţă caracterul acestui personaj, expresia feţei, surprinderea stării în care se află această fată.

Ochi albaştri, gânditori şi în acelaşi timp care ascund ceva, nasul mic şi fin, uşor lăţit în nări, tăietura deosebită a gurii, conturul expresiv al buzelor, vorbesc despre o persoană hotărâtă şi stăpână pe propriile emoţii.

Sprâncenele uşor arcuite şi ridicate spre exterior le-am studiat cu o mare atenţie, fără să scap vreun detaliu semnificativ pentru finisarea fidelă a chipului fetei.

Cu acelaşi interes a fost pictat şi părul, umbrele şi luminile care îi dau volum, precum şi diferitele nuanţe ale acestui păr blond frumos ondulat.

În spatele fotoliului şi al portretului am ales un fundal de un roşu închis cu câteva accente de roşu aprins. Prin folosirea unei pensulaţii mai libere am vrut să fac o evidenţiere mai mare a portetului, tratat în detaliu, faţă de fundalul pe care acesta se află.

În partea stângă am adăugat în această compoziţie şi o pictură înrămată, reprezentând o cetate, astfel s-a creat un efect de “tablou în tablou”.

Mergând mai jos cu studiul acestei picturi, veţi descoperi textura şi detaliile de pe vestimentaţia acestei fete.

Cutele şi decoraţiile de pe rochie au reprezentat un punct important în realizarea portretului; întrucât, partea de sus a picturii se caracterizează prin multe detalii, nu puteam lăsa fără atenţie şi partea de jos, pentru că s-ar fi creat un gol.

Cu toate acestea, faţa şi detaliile faciale rămân cele care primează în acest portet şi după ele se evidenţiază şi alte zone ale acestui tablou.

Un alt personaj important din această pictură este câinele ciobănesc, stând la picioarele fetei, cu o atitudine foarte serioasă, cu privirea fixată către privitor şi gata oricând să îşi apere stăpâna.

Am o pasiune mare pentru această rasă de câini, în acest fel procesul de creare al portretului acestui ciobănesc a fost mai mult decât o execuţie a comenzii date, reprezentând pentru mine o mare plăcere.

Nu am lăsat să îmi scape nici un detaliu, de pe urechiuşele, boticul sau blăniţa acestui animal frumos.

Toate acestea au fost pictate cu multă atenţie, cu o pensulă subţire, care să îmi permită redarea mai realistă a texturii blănii, a  strălucirii din ochii câinelui şi a boticului umed din care răsar câteva fire de păr.

Printre firele de blană albe se ascund cele întunecate, prin acest joc am creat un contrast vizibil între zonele de diferite culori ale blănii.

Este un portret a cărui atmosferă atrage atenţia, o dată prin expresia mistică şi pătrunzătoare a celor portretizaţi, fata şi câinele, şi altă dată prin detaliile compoziţionale şi tehnice folosite.

La sfârşitul unui proces îndelungat de muncă, efort şi emoţii, căldura cu care beneficiarul a primit pictura m-a făcut să uit de toate.

Îmi place foarte mult ceea ce fac şi sunt fericită ori de câte ori lucrările mele sunt apreciate şi aduc lucruri frumoase în vieţile oamenilor.

Dimensiunea picturii fără ramă este: 84.5 cm x 104.5 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş şi după 6 luni cu verniu final pentru ulei.